CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Anunț de înscriere la Program de Suport Psiho-Emoțional pentru Cadrele Didactice

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul financiar oferit de World Vision și Aktion Deutschland Hilft (ADH), anunță deschiderea înscrierilor la un program de suport psiho-emoțional pentru profesioniștii și profesionistele din domeniul educației.

Programul este adresat personalului didactic și de conducere de la toate treptele de școlaritate din învățământul general (treapta preșcolară, primară, gimnazială și liceală), cu prioritate pentru instituțiile în care studiază copiii refugiați.

Programul include 4 ateliere online (platforma ZOOM), ce vor fi desfășurate în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025 . Participarea la program este gratuită și este confirmată prin certificat, util pentru completarea portofoliului de dezvoltare profesională.

Scopulprogramului este de a ne deschide conștient inimile, într-un spațiu de acceptare, încredere, motivare și siguranță psihologică, împărtășind și prețuind emoțiile, percepțiile, senzațiile, gândurile, experiențele fiecărei ființe umane.

Care este intenția noastră?

- De a invita cadrele didactice într-un proces conștient de evoluție personală prin asumarea responsabilității față de acesta;

- De a crea un spațiu sigur și incluziv pentru conectare conștientă cu emoțiile, nevoile, percepțiile, gândurile personale și ale grupului;

- De a ne da permisiunea interioară pentru a da voce propriilor emoții, nevoi, senzații, preocupări și de a auzi emoțiile și nevoile semenilor;

- De a fi într-o stare de non judecată în care fiecare persoană este acceptată și simte că este bine primită;

- De a observa cu blândețe propriile valori, convingeri, atitudini, calități, competențe, comportamente, dificultăți și resurse;

- De a co-crea împreună oportunități prin care fiecare om se simte liber să dăruiască și să primească ceea ce are nevoie;

- De a ne inspira din propriul proces de evoluție și din cel al semenilor.

Cum vom comunica în grup?

- Vom reflecta, individual și/ sau în grup, în baza imaginilor, cuvintelor, exercițiilor;

- Vom oglindi unul altuia ceea ce observăm, simțim, percepem;

- Vom exprima de la persoana I singular gânduri, emoții, percepții, senzații atunci când simțim că este momentul potrivit;

- Vom respecta confidențialitatea și ritmul de conectare al fiecărui om;

- Vom împărtăși diverse experiențe de evoluție personală conștientă.

Când ne vom conecta?

Pe parcursul a patru ateliere online, prin intermediul Platformei ZOOM, de la ora 15.00, după următorul orar:

- 27 Noiembrie 2024;

- 12 Decembrie 2024;

- 17 Ianuarie 2025;

- 7 Februarie 2025.

Atelierele vor fi facilitate de către Iosif Moldovanu, coach și facilitator sistemic.

Pentru a vă înregistra la program, vă rugăm să completați formularul de înregistrare accesând linkul de mai jos. Înscrierile sunt deschise până la data de 26 noiembrie 2024: https://forms.office.com/e/5XLUnmJwys

În cazul în care aveți întrebări sau nevoie de suport tehnic, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau nr. 0681 82 551.

Last modified onMiercuri, 20 Noiembrie 2024 18:21
Admin

Email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
back to top

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page