CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Fiecare copil are dreptul la protecție, fiecare adult e obligat prin lege să respecte acest drept

Dacă profesorii, managerii instituțiilor de învățământ, psihologii, asistenții sociali, reprezentanții administrațiilor locale, ai ministerelor responsabile ar colabora între ei, fiecare copil din Republica Moldova ar beneficia de protecție, un drept fundamental stipulat în legislație. Asupra acestei concluzii au convenit mai mulți psihologi ai școlilor profesionale din Chișinău și Orhei și asistenți sociali din raioanele Anenii Noi, Florești, Strășeni, Orhei, Sângerei, Șoldănești, întruniți, pe 14 noiembrie curent, la o instruire pe tema „Idепtifiсаrеа și evaluarea cazurilor de abuz asupra copiilor”, organizată de Centrul de Iпfоrmаrе și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) cu suportul Uniunii Soroptimistelor din Norvegia, în cadrul programului „Educație реntru viitor 6”, adresat tinerilor aflați în situații dificile.

Participanții au delimitat și au analizat indicatorii violenței și tipurile de abuz, inclusiv neglijarea (emoțională, alimentară, medicală etc.), o formă de violență tot mai des întâlnită, dar tratată superficial, care, din păcate, poate să lase copilului urme psihice grave. Ei au identificat, în baza interviului de protecție ca instrument de lucru, cele mai importante măsuri pe care trebuie să le întreprindă în cazul în care vreun copil este abuzat, astfel încât să îl ajute atât pe el, cât și pe familia lui, acordându-le suportul necesar. Or, protecția copilului e un rezultat al implicării tuturor titularilor de obligații: membrii familiei/reprezentanții legali, asistenții sociali, cadrele didactice, psihologii, autoritățile locale. În același context, o psihologă școlară prezentă la atelier a menționat că foarte mulți profesori, diriginți, atunci când observă un abuz asupra unui copil, preferă să se limiteze la comunicări verbale în detrimentul completării fișei de sesizare. Astfel, ea a lăsat să se înțeleagă că profesorii ar trebui să fie mai receptivi să identifice și să raporteze cazurile de abuz asupra copilului.

O altă participantă la instruire a menționat că acești profesori se eschivează să completeze fișa de sesizare ca să nu „denigreze imaginea” instituțiilor în care activează. Or, în unele cazuri administrațiile școlare pun presiune asupra angajaților lor în acest sens. Potrivit Iuliei Drozdov, coordonatoarea Programului protecția copilului în cadrul CIDDC, e nevoie de o dezvoltare a abilităților de identificare și evaluare a cazurilor de abuz asupra copiilor la toate nivelurile, fie că este vorba despre psihologi, asistenți sociali, educatori, profesori, manageri școlari. Altfel spus, specialiștii trebuie să le inspire încredere copiilor. Ea a adăugat că „e nevoie și de o schimbare a percepției privind protecția copilului, care e un drept fundamental al acestuia și pe care adulții sunt obligați prin lege să-l respecte. Respectând drepturile copilului, îl învățăm ca și el să respecte drepturile altora și, astfel, să-și asume responsabilități, care cresc odată cu vârsta.”

Mai multe informații utile atât pentru cadrele didactice, cât și pentru orice persoană care a observat, a aflat sau suspectează vreun caz de abuz asupra copilului se găsesc în culegerea de acte normative „Protecția copilului față de violență în instituția de învățământ”, elaborată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în colaborare cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) și organizația internațională „Salvați copiii” (Save the Children), și publicată în 2017 cu susținerea Institutului UNESCO pentru tehnologii informaționale în educație. Publicația include și Fișa de sesizare, un intrument esențial prin care fiecare adult care a văzut, a auzit sau suspectează un caz de violență emoțională, verbală, fizică sau sexuală asupra copilului este responsabil să înștiințeze autoritățile locale. Fișa de sesizare poate fi descărcată aici.

Galerie foto:

Discriminarea în școli, discutată de către elevi și reprezentanții MECC

Fenomenul discriminării în instituțiile de învățământ poate fi prevenit dacă toți adulții, în special profesorii, ar avea abilitățile necesare pentru a-l discuta cu elevii și maturii într-o manieră respectuoasă și într-un mediu sigur. Aceasta este concluzia celui de-al doilea atelier al Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic, organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare (AED), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și cu suportul Fundației Liechtenstein Development Service (LED Moldova), în perioada 6-8 noiembrie 2019.

Cei 36 de elevi participanți la atelier s-au întrunit într-o ședință de lucru cu reprezentanți ai autorităților, de la care au aflat cum funcționează sistemul, cine sunt titularii de obligații și prin ce mecanisme pot să raporteze cazurile de încălcare a drepturilor omului în instituțiile lor, printre care și discriminarea.

Yan Feldman, președintele Consiliului pentru Egalitate, a menționat că rolul Cosiliului este de a preveni discriminarea, de a proteja pe fiecare cetățean de acest fenomen, de a sigura egalitatea și de a promova diversitatea în societate. În același context, el a adăugat că „administrațiile școlare trebuie să procedeze astfel încât segregarea (în funcție de rasă, etnie, convingeri religioase, dizabilitate etc.) să nu existe în instituțiile de învățământ și, în consecință, copiii să știe că e firesc să interacționeze cu diferiți oameni, cu diferite abordări”.

Totodată, el a menționat că fiecare tânăr are drepturile la manifestarea propriei identități, fără nicio discriminare, iar personalul instituției are obligația de a le proteja.

Și Silviu Gîncu, șeful Direcției învățământ profesional tehnic a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, i-a încurajat pe participanți să nu tolereze cazuri de discriminare în instituțiile de învățământ și să vorbească despre ele. ,,Nu tolerați discriminarea! Împreună cu voi trebuie să combatem acest fenomen în școli și să ne asigurăm că profesorii au o atitudine cât mai adecvată față de voi”, a menționat el.

Astfel, Silviu Gîncu a propus adolescenților împreună să monitorizeze calitatea procesului de învățare acolo unde își fac studiile și, ulterior, să comunice MECC rezultatele.

Potrivit lui Iosif Moldovanu, facilitator în cadrul CIDDC, subiectul discriminării este strâns legat de calitatea educației.

„Foarte mulți adolescenți nu se simt în siguranță emoțională și fizică în instituțiile școlare și mulți dintre ei abandonează studiile sub diferite pretexte, dar adevărata cauză este că nu se simt acceptați și respectați pentru ceea ce sunt ei.

Scopul nostru comun este ca și prin intermediul CNE ÎPT să contribuim la formarea competențelor pentru cultură democratică. Esențial este că tinerii au menționat că mediul prietenos este fundamentul pentru a construi relațiile bazate pe respect în școală, unde fiecare să se simtă valorizat și acceptat, iar aceasta îi poate ajuta să aibă succes în plan personal și profesional. Este foarte important ca și angajații școlii să conștientizeze faptul că crearea unui mediu este esențial pentru dezvoltarea competențelor personale, sociale, civice și profesionale”, a menționat el.

Demnitatea umană, diversitatea culturală, democrația, dreptatea socială, echitatea, egalitatea și statul de drept sunt valorile în baza cărora trebuie proiectat, realizat și evaluat demersul educațional axat pe dezvoltarea holistică a adolescenților și implicarea activă și responsabilă a acestora în viața școlii. Acesta este idealul educațional consfințit în Codul educației.

Galerie foto:

Declarație de Presă. Copiii au dreptul de a refuza să participe. Părinții și profesioniștii au obligația de a-i ajuta să înțeleagă când și cum sunt manipulați

Vineri, 8 noiembrie 2019

DECLARAȚIE DE PRESĂ
Copiii au dreptul de a refuza să participe
Părinții și profesioniștii au obligația de a-i ajuta să înțeleagă când și cum sunt manipulați

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) și Amnesty International Moldova (AIM) constată cu dezamăgire că, în urma declarației „Participarea copiilor NU înseamnă manipulare” și a întâlnirii, pe 5 noiembrie curent, dintre reprezentanții semnatarilor declarației și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, acesta din urmă și-a menținut decizia de a convoca adolescenții în ziua de 9 noiembrie. Schimbarea denumirii evenimentului constituie o manipulare și mai gravă a copiilor și a opiniei publice și nu absolvă Avocatul Copilului de responsabilitatea de a respecta și proteja drepturile copilului.

Menționăm că organizarea activităților culturale și de socializare a copiilor nu ține de mandatul Avocatului Copilului. Conform Comentariului General nr. 2 (2002) al Comitetului pentru Drepturile Copilului, rolul Avocatului Copilului este de a monitoriza în mod independent progresul implementării de către stat a Convenției cu privire la Drepturile Copilului și de a întreprinde toate măsurile necesare asigurării respectării drepturilor copilului, consultând opinia copiilor și în colaborare cu societatea civilă.

Împărtășim totalmente ideea că Avocatul Copilului trebuie să fie independent și că nu poate primi și executa niciun fel de indicații de la autorități. Totodată, asta nu înseamnă că Avocatul Copilului trebuie să profite de aceasta pentru a încălca drepturile copilului. Încălcarea drepturilor copilului de către acesta afectează grav credibilitatea unei instituții esențiale pentru asigurarea respectării drepturilor copilului.

În concluzie, dat fiind faptul că evenimentul din 9 noiembrie este organizat cu desconsiderarea standardelor de participare adevărată și etică a copiilor, copiii au dreptul de a refuza participarea. Refuzul de a participa, la fel ca și dreptul de a protesta, este o formă de exprimare a opiniei copilului.

CIDDC, CNPAC și AIM vor continua să monitorizeze acest proces și să ofere suport pentru organizarea evenimentelor ce implică participarea copiilor în strictă conformitate cu prevederile Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

Concurs de selectare a formatorilor pentru instruirea personalului de conducere și didactic din educație

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) anunță concurs de selectare a formatorilor pentru instruirea personalului de conducere și didactic din educație (educatori, învățători, profesori, maiștri, directori și directori adjuncți ai instituțiilor de învățământ).

Informaţie generală:

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) este o organizație nonguvernamentală ce activează în Republica Moldova de peste 20 de ani. Informăm și instruim ADULȚII să înțeleagă ce nevoi are copilul și ce responsabilități au ei în legătură cu realizarea acestora în familie, la școală sau în alt mediu. Susținem COPIII să-și facă vocea auzită și să influențeze deciziile autorităților. Oferim suport AUTORITĂȚILOR să consulte opinia copilului și să ia decizii în interesul lui. Pentru mai multe informații, accesați drepturilecopilului.md

Obiective:

  • Dezvoltarea/ consolidarea capacităților personalului din învățământul preșcolar de înțelegere a stadiilor de dezvoltare, particularităților de vârstă și individuale ale copiilor, contribuind la formarea imaginii și respectului de sine ale acestora;
  • Dezvoltarea/ consolidarea capacităților instituționale și ale angajaților din instituțiile de învățământ preuniversitar de implementare a standardelor de calitate din perspectiva școlii prietenoase copilului, precum și a standardelor profesionale ale cadrelor manageriale și didactice, astfel încât să-i fie asigurat fiecărui elev un mediu educațional propice de dezvoltare a întregului său potențial intelectual, social, emoțional, fizic și spiritual;
  • Dezvoltarea/ consolidarea capacităților profesioniștilor din educație de implementare a mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;
  • Oferirea de suport metodologic instituțiilor de învățământ, OLSDÎ, MECC, altor autorități publice cu competențe în domeniul educației.

Sarcini şi responsabilităţi:

  • Evaluarea nevoilor de formare;
  • Elaborarea conceptului de instruire;
  • Elaborarea agendei atelierelor de formare;
  • Participarea la toate ședințele de lucru privind organizarea atelierelor de formare;
  • Facilitarea atelierelor de formare;
  • Menţinerea comunicării cu beneficiarii instruiţi între sesiuni;
  • Organizarea atelierelor de feedback;
  • Elaborarea rapoartelor despre rezultatele atelierelor de formare şi a celor de feedback/ follow up.

Calificare și competențe:

  • Studii universitare în domenii relevante;
  • Cunoașterea cadrului legal în domeniul educației și a drepturilor copilului;
  • Înțelegerea și experiență de aplicare a abordării bazate pe drepturile copilului;
  • Experiență în elaborarea și facilitarea cursurilor de instruire;
  • Respect pentru drepturile omului, diversitate culturală și democrație;
  • Abilități de observare, ascultare și cooperare;
  • Responsabilitate, flexibilitate, autoeficacitate;
  • Cunoașterea limbilor română (excelent) și rusă (excelent, mediu).

Selecția formatorilor se bazează pe angajamentul ferm al CIDDC cu privire la protecţia copilului față de toate formele de violență în cadrul proiectelor și activităților, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului; formatorii selectați vor semna o declarație prin care se angajează să o respecte.

Dosarul candidatului va include:

  • CV-ul candidatului (ce reflectă expertiza și experiența formatorului);
  • Scrisoare de intenție, inclusiv oferta financiară pentru o zi de formare, maxim o pagină.

Persoanele interesate vor transmite CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa de email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Data limită de depunere a dosarelor: 13 noiembrie
Numai persoanele selectate pentru interviu vor fi contactate.

Participarea copilului NU înseamnă manipulare

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) și Amnesty International Moldova (AIM) își exprimă îngrijorarea cu privire la inițiativele de participare a copiilor promovate de Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului. În particular, ne referim la Forumul Național al Copiilor destinat marcării celor 30 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, preconizat pentru data de 9 noiembrie curent, și la Consiliul Consultativ al Copiilor de pe lângă Avocatul Copilului.

Forumul în sine ar trebui să constituie un mecanism de exprimare liberă a opiniei copiilor, o oportunitate pentru copii să aducă la cunoștința autorităților problemele cu care se confruntă în legătură cu respectarea drepturilor. În cadrul Forumului, aceste probleme ar trebui discutate cu autoritățile, acestea din urmă luându-și angajamente concrete, fapt ulterior monitorizat și evaluat cu participarea copiilor. Agenda evenimentului denotă însă că adolescenții sunt invitați în mare parte pentru a participa la expoziții, evantai cultural și jocuri distractive.

Comitetul pentru Drepturile Copilului, în Comentariul General nr. 12 (2009), stipulează că toate procesele în cadrul cărora se solicită opiniile sau participarea unuia sau mai multor copii trebuie să respecte anumite standarde de participare adevărată și etică a copiilor. În cazul Forumului Copiilor, constatăm că niciunul dintre cele nouă standarde nu este respectat. În particular, procesele de organizare ale Forumului Copiilor nu sunt:

1. Transparente și informative

Forumul nu a fost anunțat public, prin canale/mijloace accesibile și diverse, din care toți copiii ar fi putut afla de organizarea acestuia și a se înscrie pentru participare.

2. Benevole

Lipsa oportunităților egale de participare a limitat accesul liber al copiilor la forum, acesta fiind organizat doar pentru copiii aleși de către organizatori și desemnați de către adulți.

3. Respectuoase

Opinia copiilor nu a fost cerută referitor la modul de organizare a evenimentului, ce ar vrea să discute în cadrul acestuia și căror autorități să le aducă la cunoștință problemele lor.

4. Relevante

Activitățile de genul prezentarea unui spectacol sau a unei expoziții nu permit copiilor să-și exprime critic opinia, perpetuând totodată percepția tradițională că participarea copiilor se rezumă la a-i privi, nu și a-i auzi.

5. Prietenoase copilului

Nici metodele de lucru, nici mediul fizic în care se va desfășura acest eveniment nu sunt prietenoase copilului. Formatul Forumului la fel nu este prietenos copiilor. Din cauza numărului mare de copii invitați, majoritatea lor nu vor avea timp/spațiu să-și exprime opinia. În agendă sunt rezervate 60 de minute pentru circa 70 de copii. Aceasta înseamnă că, pentru a se expune, fiecărui copil îi revine circa 1 minut.

6. Incluzive

Deși sunt invitați copii din multe grupuri, inclusiv copii de obicei invizibili, fără oportunități de a-și face vocea auzită referitor la drepturile ce le sunt încălcate, aceștia sunt segregați conform grupurilor de apartenență. Acest fapt îi pune în situații publice jenante și umilitoare.

7. Susținute prin instruire

Agenda evenimentului indică clar faptul că cine a gândit-o nu are înțelegerea principiului și dreptului la participare a copilului.

8. Sensibile la riscuri

Invitația la eveniment nu face referire la o politică de protecție a copilului a organizatorilor. Drept urmare, nu există sau nu au fost prevăzute strategii de diminuare a riscurilor. Conform agendei, CIDDC, CNPAC și AIM au identificat un risc major de ordin emoțional, datorat divizării copiilor după grupuri de apartenență, și nu după drepturi respectate/încălcate.

9. Responsabile

Evenimentul nu oferă spațiu pentru reflecții critice și feedback al autorităților la problemele abordate de către copii. Dimpotrivă, se încearcă limitarea discutării drepturilor copilului prin activitățile culturale planificate. Fiind a treia ediție a Forumului, nu există niciun feedback adresat copiilor cum opinia lor, exprimată la precedentele ediții, a fost luată în considerare și ce influență a avut aceasta asupra deciziilor autorităților.

Cea de-a doua inițiativă problematică din perspectiva dreptului la participare a copiilor este reprezentată de modul prin care se încearcă constituirea Consiliului Consultativ al Copiilor de pe lângă Avocatul Copilului. Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), din a cărei componență fac parte CIDDC, CNPAC și alte 64 de organizații neguvernamentale, a reacționat la anunțul privind selectarea membrilor acestui Consiliu, care venea în contradicție cu principiile reprezentativității, accesului egal, tratamentului egal și nediscriminatoriu. Organizațiile societății civile și-au exprimat dorința și disponibilitatea de a contribui cu expertiza proprie la acest proces. Ne-am dorit și ne dorim în continuare ca Avocatul Copilului să promoveze un model de participare ce respectă standardele, să consulte în mod regulat opinia copiilor. Considerăm ferm că doar cunoscând care sunt problemele reale ale copiilor, autoritățile pot avea o contribuție relevantă la realizarea drepturilor acestora.

Deși inițial Avocatul Copilului și-a arătat deschiderea și chiar a anunțat public despre suspendarea constituirii consiliului consultativ și crearea unui grup de lucru, cu participarea organizațiilor societății civile, în vederea conceptualizării consiliului și elaborării regulamentului său de funcționare, același regulament contrar drepturilor copilului ne este expediat spre consultare, în termeni restrânși, cu intenția prezentării acestuia spre aprobare în cadrul Forumului Copiilor.

Constatăm încă o dată că Avocatul Copiilor doar mimează cooperarea cu societatea civilă, încercând să manipuleze opinia publică. Totodată, constatăm că inițiativele de a consolida participarea copiilor devin un instrument pentru acțiuni populiste. Acum un an, Avocatul Copilului condamna, în cadrul unei audieri în Parlament, participarea elevilor de la Liceul „Lucian Blaga” din Chișinău la protestul AIM împotriva expulzării profesorilor turci de la rețeaua de licee „Orizont”, iar acum copiii de la această instituție de învățământ sunt menționați în calitate de invitați la Forumul Copiilor.

Ținând cont de cele expuse mai sus, cerem amânarea Forumului Copiilor. Propunem organizarea acestuia la o dată ulterioară, cu luarea în considerare a standardelor de participare adevărată și etică a copiilor, în baza unui proces transparent, echitabil, deschis pentru toți copiii și cu implicarea societății civile. Propunem ca anularea evenimentului să fie anunțată în mod public, astfel încât să se dea un exemplu copiilor că adulții ce lucrează cu și pentru ei sunt în stare să-și recunoască greșelile, inerente naturii umane, și că se ghidează de principiul interesului superior al copilului, dar nu de interese personale/de imagine.

De asemenea, încurajăm autoritățile statului să ia atitudine față de aceste inițiative ale Avocatului Copilului și, astfel, să demonstreze angajament continuu pentru obligațiile asumate de către Republica Moldova la ratificarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului și a altor tratate referitoare la drepturile omului.

CIDDC, CNPAC și AIM vor continua să monitorizeze acest proces și să ofere suport pentru organizarea evenimentelor ce implică participarea copiilor în strictă conformitate cu prevederile Convenției cu privire la Drepturile Copilului. Convingerea noastră este că toți adulții care lucrează cu și pentru copii au obligația legală de a crea oportunități egale și echitabile pentru ca toți copiii să poată exprima propria opinie în legătură cu toate problemele care îi vizează, de a lua în serios opiniile exprimate și de a oferi posibilitatea ca acestea să poată influența procesul decizional la diferite niveluri și în contexte diferite de viață.

Manipularea opiniei copilului este o formă de abuz emoțional și, prin urmare, o încălcare gravă a drepturilor copilului. Dreptul de a fi auzit este instrumentul prin care copiii pot spune despre cum se bucură de drepturile lor. Să le respectăm, protejăm și asigurăm acest drept!

Competențele pentru cultură democratică, aplicate de către elevi în cadrul primului workshop pentru ei din acest an

În premieră pentru sistemul educațional național, circa 40 de elevi din diverse școli profesionale și colegii au avut oportunitatea de a reflecta critic asupra competențelor pentru cultură democratică, în cadrul primului workshop destinat membrilor Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic, organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC Moldova) în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare (AED), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și cu suportul Fundației Liechtenstein Development Service (LED Moldova), în perioada 11-13 septembrie 2019. Participanții la atelier au ajuns la concluzia că profesorii ar trebui să-și revizuiască felul în care abordează procesul educațional și au propus un model bazat pe formarea competențelor pentru cultură democratică.

Workshopul a cuprins diverse exerciții prin care beneficiarii au discutat cât de importante sunt consiliile elevilor pentru eficientizarea procesului educațional, au învățat că fiecare adolescent are șanse egale să participe în diverse activități, să influențeze decizii, are dreptul la educație și dreptul să monitorizeze modul în care autoritățile își îndeplinesc obligațiunile asumate.

„Pe parcursul celor trei zile de atelier am cunoscut multă lume, am acumulat multă informație, dar nu am obosit deloc, pentru că totul s-a petrecut la un alt nivel, de care nu am parte în colegiu. Aici putem discuta liber pe teme serioase, să identificăm probleme și să le sugerăm autorităților cum să le rezolve”, a spus un elev.

„Mi-aș dori ca fiecare om din minister să se pună în pielea unui elev măcar pentru o zi. De exemplu, să îmbrace echipamentul, să meargă în sălile de sport, să încerce mâncarea din cantine, ca să înțeleagă mai bine ceea ce simțim noi”, a adăugat o elevă.

Smiljana Frick, expertă în drepturile copilului în cadrul CIDDC, a ținut să menționeze că scopul acestui workshop a fost în primul rând pentru a se cunoaște unii pe alții ca să coopereze mai bine la atelierele viitoare.

„M-am bucurat să observ cât de cooperanți, atenți, critici, respectuoși, empatici și flexibili pot fi elevii în același timp, datorită unor exerciții interactive pe care, din păcate, mulți profesori din Moldova nu le agreează. Or, puțini dintre acești dascăli îi întreabă ce simt, ce gândesc. Asta facem și vom continua să facem: le oferim copiilor un mediu sigur și fundamentat pe respect și demnitate umană, în care să fie deschiși să-și împărtășească emoțiile, opiniile, experiența și să-și dezvolte noi abilități pentru o comunicare mai bună cu autoritățile”, a subliniat experta.

Totodată, elevii au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să propună sugestii înseși ministrei Liliana Nicolaescu-Onofrei, care a fost prezentă la atelier. Printre problemele discutate cu ea în cadrul întâlnirii sunt discriminarea elevilor în funcție de capacități, aspect fizic, etnie și alte criterii; corupția, condițiile precare de igienă și sanitație în cămine, un curriculum național rigid, lipsa orelor practice, lipsa manualelor, a cantinelor în unele școli, a bucătăriei în cămine, a unui psiholog școlar competent și independent.

„Eu cred că fiecare dintre noi a ajuns aici fiindcă vrea să soluționeze anumite probleme. Și dvs. (autoritățile ¬– n.r.) sunteți cei care trebuie să ne ajute ca să le rezolvăm. Vrem ca problemele noastre să fie abordate cu mai multă responsabilitate”, a spus o membră a CNE ÎPT.

La rândul său, ministra i-a îndemnat pe tineri să fie vocea tuturor colegilor în instituțiile lor. „A fi o voce nu înseamnă doar a face parte din Consiliul Național al Elevilor, ci a vă implica și a încerca să transmiteți mesaje importante care, pentru MECC, trebuie să fie un semnal fie de atenționare asupra unor probleme, fie de mobilizare pentru a le rezolva. Vrem să fiți și hârtia de turnesol. Este foarte important să semnalăm probleme și să ne implicăm în rezolvarea lor. Dar la fel de important e ca dvs. să semnalați și practicile foarte bune din școli. Deci, haideți să ne mobilizăm ca să putem fi împreună o hârtie de turnesol pentru situațiile unde ne facem lucrurile foarte bine și unde trebuie făcute și mai bine”, a adăugat ea.

„Ei au înțeles ce să ceară pe viitor de la dascălii lor”

Spre deosebire de atelierele din anii precedenți, de această dată elevii au avut oportunitatea să pună în discuție și cadrul de competențe pentru cultură democratică, acesta incluzând elemente precum valorizarea demnității umane și a drepturilor omului, valorizarea diversității culturale, valorizarea democrației, justiției, echității, egalității și statului de drept, deschiderea pentru diferențele culturale și pentru alte convingeri; respectul, spiritul civic, responsabilitatea, autoeficacitatea, empatia, flexibilitatea și adaptabilitatea, abilități lingvistice comunicative și plurilingve, abilități de cooperare, abilități de rezolvare a conflictelor, cunoștințe și înțelegere critică privind propria persoană, cunoștințe și înțelegere critică privind lumea etc.

În opinia lui Iosif Moldovanu, director executiv al CIDDC, esențial este că elevii participanți la atelier, analizând cadrul de competențe pentru cultură democratică, au înțeles ce să ceară pe viitor de la dascălii lor.

„Pentru noi este important să le oferim tinerilor posibilitatea de a reflecta din mai multe perspective asupra sistemului în care ei învață și relaționează cu diverși oameni. Și, în mod special, vrem să vadă cum ei își pot face vocea auzită și să reprezinte interesele și nevoile semenilor lor aici, la nivel național, atunci când comunică cu MECC, așa încât acesta să fie informat obiectiv, direct și să reacționeze la ceea ce spun ei. În tot sistemul educațional, nu doar cel profesional tehnic, copiilor le lipsesc mecanisme funcționale prin care să spună ceea ce îi preocupă. Cadrele didactice nu au proceduri prin care să-i consulte și să reacționeze la ce spun ei. Or, acesta este obiectivul nostru pe termen lung: să dezvoltăm elevilor niște competențe ca ei să devină mai încrezători atunci când pleacă în școlile lor și, ca împreună cu consiliul elevilor și alte structuri consultative, să înceapă cel puțin să reflecteze asupra problemelor de acolo”, a opinat el.

CIDDC este o organizație neguvernamentală, care activează în Republica Moldova de 20 de ani, informând și instruind adulții cu privire la nevoile copilului în toate sferele vieții și susținând copiii în procesul de influențare a deciziilor luate de autorități.

Galerie foto:

Anunț de selectare a formatorilor/formatoarelor în domeniul participării copilului

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) selectează un grup de formatori/formatoare ce ar urma să proiecteze, desfășoare și evalueze activități de instruire a elevilor ce activează în Consiliile Elevilor din gimnazii, licee, școli profesionale și centre de excelență din raioanele/municipiile Anenii Noi, Bălți, Călărași, Chișinău, Telenești și Ștefan Vodă.

CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, care activează în Moldova de 20 de ani. Informăm şi instruim ADULȚII care vin în contact cu copiii să înțeleagă ce nevoi are copilul și cum să le satisfacă în familie, la școală sau alt mediu. Susținem COPIII să-și facă vocea auzită și să influențeze deciziile autorităților. Oferim suport AUTORITĂȚILOR de a ține cont de drepturile copilului atunci când iau decizii.

Ne dorim o societate în care fiecare copil este respectat şi tratat ca fiinţă umană cu drepturi depline.

Facilitatorii/facilitatoarele vor susține pe parcursul anului de studii 2019-2020 un grup sau mai multe grupuri de tineri ce activează în consiliile elevilor în insituțiile de învățământ implicate în programele CIDDC. Scopul activităților este de a-i ajuta pe elevi să:

  • își crească gradul de înțelegere a drepturilor copilului, în special a dreptului la participare/opinie;
  • clarifice rolul, funcțiile și modul de funcționare a Consiliului Elevilor în cadrul școlii;
  • dezvolte și aplice instrumente de cercetare și pledoarie privind opinia elevilor despre nevoile/problemele lor la școală;

Calificare și abilități ale candidaților/candidatelor:

  • competențe de valorizare a demnității umane, drepturilor omului și diversității;
  • abordare bazată pe drepturile copilului;
  • cunoștințe și formare în domeniul drepturilor omului/copilului;
  • experiență facilitarea cursurilor de instruire în domeniul drepturilor omului/copilului;
  • cunoașterea limbilor română (excelent) și rusă (excelent, mediu).

Persoanele interesate vor transmite la adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. CV-ul cu indicarea a 2 persoane de referință și o scrisoare de motivare.

Termenul limită de transmitere a dosarelor: 3 iunie 2019.

Doar candidații/ele selectați/e vor fi contactați/e pentru interviu. CIDDC își rezervă dreptul de a respinge dosarele de aplicare incomplete sau cele depuse după expirarea termenului limită indicat.

Procedura de recrutare a CIDDC se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecţia față de toate formele de violență a copilului în cadrul proiectelor şi activităţilor noastre, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului; candidatul selectat va semna o declarație prin care se va angaja să respecte această politică.

Pentru informații suplimentare contactați:
Tel: 022 747813 / 716598 / 7444600
Mob: 068499746
Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Persoană de contact: Irina Gușan, Coordonatoare program participarea copilului, CIDDC

Anunț de recrutare și formare în domeniul participării copilului

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) invită persoane interesate să se înscrie la un curs de formare intensivă în domeniul participării copilului ce va fi desfășurat la Bălți și Chișinău în perioada iunie-august 2019. Scopul cursului este de a dezvolta participanților competențe de proiectare, facilitare și evaluare a activităților de instruire pentru elevii ce activează în Consiliile Elevilor din gimnazii, licee, școli profesionale și centre de excelență.

CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, care activează în Moldova de 20 de ani. Informăm şi instruim ADULȚII care vin în contact cu copiii să înțeleagă ce nevoi are copilul și cum să le satisfacă în familie, la școală sau alt mediu. Susținem COPIII să-și facă vocea auzită și să influențeze deciziile autorităților. Oferim suport AUTORITĂȚILOR de a ține cont de drepturile copilului atunci când iau decizii.

Ne dorim o societate în care fiecare copil este respectat şi tratat ca fiinţă umană cu drepturi depline.

În perioada iunie-august 2019, persoanele selectate vor fi instruite în următoarele domenii:

  • înțelegerea drepturilor copilului, în special a dreptului la participare/opinie;
  • rolul, funcțiile și funcționarea Consiliului Elevilor în cadrul școlii;
  • metode și instrumente de cercetare și pledoarie privind opinia elevilor despre nevoile/problemele lor la școală;

Absolvenții/absolventele cursului vor putea facilita pe parcursului anului de studii 2019-2020 un grup sau mai multe grupe de elevi din instituții de învățământ din raioanele/municipiile Anenii Noi, Bălți, Călărași, Chișinău, Telenești și Ștefan Vodă, ce beneficiază de asistență din partea CIDDC.

Cine poate candida:

  • elevi, studenți, masteranzi, beneficiari ai programelor CIDDC sau orice persoană interesată.

Cerințe față de candidat/candidată:

  • deschidere, acceptare și valorizare a demnității umane, drepturilor omului/copilului și diversității;
  • cunoașterea limbilor română (excelent) și rusă (excelent, mediu);
  • experiența de participare în activități nonformale va constitui un avantaj;

Persoanele interesate vor transmite pe adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. CV-ul și o scrisoare de motivare în care explică atitudinea sa față de modul actual de funcționare a consiliilor elevilor. Termenul limită de transmitere a dosarelor: 3 iunie 2019.

Doar candidații/ele selectați/e vor fi contactați/e pentru interviu. CIDDC își rezervă dreptul de a respinge dosarele de aplicare incomplete sau cele depuse după expirarea termenului limită indicat.

Procedura de recrutare a CIDDC se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecţia față de toate formele de violență a copilului în cadrul proiectelor şi activităţilor noastre, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului; candidatul selectat va semna o declarație prin care se va angaja să respecte această politică.

Pentru informații suplimentare contactați:
Tel: 022 747813 / 716598 / 7444600
Mob: 068499746
Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Persoană de contact: Irina Gușan, Coordonatoare program participarea copilului, CIDDC

Concurs pentru selectare consultanți-formatori în domeniul educației centrate pe copil/elev

Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) anunță concurs de selectare a consultanților-formatori pentru un program de dezvoltare/ consolidare a capacităților personalului didactic și nondidactic din învățământul general și profesional tehnic în domeniul aplicării standardelor școlii prietenoase copiilor/ tinerilor.

CIDDC este o organizaţie nonguvernamentală, care activează în Moldova de 20 de ani. Informăm şi instruim ADULȚII care vin în contact cu copiii să înțeleagă ce nevoi are copilul și cum să le satisfacă în familie, la școală sau alt mediu. Susținem COPIII să-și facă vocea auzită și să influențeze deciziile autorităților. Oferim suport AUTORITĂȚILOR de a ține cont de drepturile copilului atunci când iau decizii.

Ne dorim o societate în care fiecare copil este respectat şi tratat ca fiinţă umană cu drepturi depline.

Scopul programului de formare este de a contribui la aplicarea principiilor învățării centrate pe elev, inclusiv luarea în considerare a opiniei copiilor/ tinerilor în procesul de luare a deciziilor.

Programul include următoarele subiecte/ domeniii de formare:

  • Nevoile, particularitățile de vârstă și individuale ale adolescenților;
  • Formarea competențelor personale și sociale ale elevilor: conținut și proces;
  • Proiectarea, implementarea și evaluarea activităților de învățare în baza Curriculumului la Dezvoltarea personală și Educația pentru societate;
  • Managementul grupului de elevi;
  • Înțelegerea drepturilor copilului/ tinerilor, în special a dreptului la participare/opinie;
  • Înțelegerea critică a rolului și funcțiilor Consiliului Elevilor.

Sarcini şi responsabilităţi:

  • Evaluarea nevoilor de formare a personalului didactic și nondidactic;
  • Elaborarea agendei de instruire, facilitarea și prezentarea raportului după formare;
  • Participarea la ședințele de planificare, monitorizare și evaluare a atelierelor de formare;
  • Implicarea altor experți cu experiență în domenii relevante pentru facilitarea atelierelor;
  • Discuții individuale și de grup de informare/ consiliere referitor la subiecte propuse de aceștia cu personalul instituției;
  • Menţinerea comunicării cu beneficiarii instruiţi între sesiuni;

CIDDC va oferi suportul logistic și metodologic formatorilor pe parcursul întregului proces, inclusiv sesiuni de formare a formatorilor pe subiecte solicitate.

Calificare și abilități:

  • Studii universitare în domenii relevante;
  • Experiență în elaborarea, facilitarea și evaluarea cursurilor de instruire;
  • Abilități de lucru în echipă;
  • Spirit de inițiativă, profesionalism, punctualitate;
  • Cunoașterea limbilor română (excelent) și rusă (excelent, mediu).

Dosarul candidatului va include:

  • CV-ul candidatului cu indicarea a 2 persoane de referință;
  • Scrisoare de intenție, maxim o pagină.

Doar candidații/ele selectați/e vor fi contactați/e pentru interviu. CIDDC își rezervă dreptul de a respinge dosarele de aplicare incomplete sau cele depuse după expirarea termenului limită indicat.

Procedura de recrutare a CIDDC se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecţia față de toate formele de violență a copilului în cadrul proiectelor şi activităţilor noastre, precum și în afara organizației. CIDDC are o politică de protecţie a copilului; candidatul selectat va semna o declarație prin care se va angaja să respecte această politică.

Persoanele interesate vor transmite dosarul la adresa: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Pentru detalii, vă rugăm să contactați:
Telefon fix – 0 22 744600, 0 22 716598, 0 22 747813
Telefon mobil – 079129313
Email – Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Iulia Drozdov – coordonatoare Program protecția copilului

Data limită de depunere a dosarelor: 7 iunie 2019

Subscribe to this RSS feed

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page